Nadejde
Sa ai nadejde !
3 verses
bujoreanmelissa
April 30, 2026
Română
0
-
Evrei 4:16VDC
Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.
-
Ieremia 29:11VDC
Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.
-
Psalmii 23VDC
- Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic .
- El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă;
- îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său.
- Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
- Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn și paharul meu este plin de dă peste el.
- Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
IMPORT