Războiul spiritual nevăzut și vizibil
O colecție pentru a mă ajuta să veghez
47 verses
pmmi1985
Aug. 8, 2020
Română
17
-
1 Corinteni 10:13VDCC
Crede că poți birui și caută mijlocul de ieșire
Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.
-
1 Corinteni 9:23-27VDCC
Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.
Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați, dar, în așa fel, ca să căpătați premiul!
Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.
Eu deci alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.
Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. -
1 Corinteni 9:27VDCC
Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
-
1 Ioan 2:14-17VDCC
Cum să-l biruiesc pe vrăjmaș
1 Ioan 2:14-17
14 V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.
15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
16 Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
17 Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. -
1 Petru 5:8-10VDCC
Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.
Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi.
Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. -
1 Tesaloniceni 4:3-5VDCC
Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie;
fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste,
nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. -
1 Tesaloniceni 4:3-7VDCC
Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie;
fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste,
nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu.
Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit.
Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire. -
1 Timotei 6:12VDCC
Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică, la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.
-
2 Petru 1:5-9VDCC
Nu sunt orb?
De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința;
cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni.
Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos.
Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închiși și a uitat că a fost curățat de vechile lui păcate. -
2 Petru 2:19VDCC
pericolul de a ajunge robit de diavol
Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
-
2 Petru 2:19-21VDCC
Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. -
2 Timotei 2:15VDC
Cum să mă pregătesc pentru rugăciune
Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.
-
2 Timotei 4:7-8VDCC
Uitați-vă cu băgare de seamă și urmați-le credința
M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.
De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în "ziua aceea" Domnul, Judecătorul cel drept. și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. -
Apocalipsa 12:11VDCC
Cum să-l birui pe vrăjmaș
Apocalipsa 12:11 Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
-
Apocalipsa 17:14VDCC
Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. și cei chemați, aleși și credincioși, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui."
-
Apocalipsa 20:6; 22:cu 7 și 14VDCC
Cine este fericit după Apocalipsa
Apocalipsa 20:6 Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
Apocalipsa 22:7 "Şi iată, Eu vin curând! — Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!"
Apocalipsa 22:14
14 Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! -
Apocalipsa 2:10-11VDCC
promisiuni pentru biruitor,cum poți fi sigur de mîntuire
Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi, ca să vă încerce. și veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții."
Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte." -
Apocalipsa 22:12-13VDCC
Cum mă pregătesc de răsplătire ?
Apocalipsa 22:12-13
12 "Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
13 Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul." -
Apocalipsa 3:10-11VDCC
Pe cine va proteja Domnul de ceasul încercării
10 Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.
11 Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. -
Apocalipsa 3:5VDCC
promisiuni pentru biruitor
Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din Cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui."
-
Coloseni 3:5-6VDCC
Coloseni 3:5-6 De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli.
Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. -
Daniel 11:32VDCC
Cum să mă întăresc :
Daniel 11:32 Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi.
-
Efeseni 6:10-20VDCC
Ce să fac ca să rămân în picioare
Efeseni 6:10-20
10 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.
12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
13 De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
14 Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
15 având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii
19 şi pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei,
20 al cărei sol în lanţuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. -
Evrei 12:25VDCC
Fără ascultare nu-i nici o scăpare
Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
-
Evrei 12:4VDCC
De ce nu este biruință, cauze ale înfrîngerii
Voi nu v'aţi împotrivit încă pînă la sînge, în lupta împotriva păcatului.
-
Evrei 2:2-3VDCC
Fii atent ca să nu te abați,
Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, -
Evrei 5:7-8VDCC
Exemplul de rugăciune al Domnului Isus
El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. -
Faptele Apostolilor 5:38-39VDCC
cu cine lupt
Faptele Apostolilor 5:38-39 Şi acum eu vă spun: "Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;
dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu." -
Iacov 1:12VDCC
atitudinea bună in ispită
Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
-
Iacov 5:16VDCC
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
-
Iosua 1:7
Cum să biruiesc,Cum să mă întăresc
Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată Legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.
-
Iosua 23:6, 8, 11, 14VDCC
Puneți-vă toată puterea ca să păziți și să împliniți tot ce este scris în cartea Legii lui Moise, fără să vă abateți nici la dreapta, nici la stânga.
Ci alipiți-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum ați făcut până în ziua aceasta.
Vegheați, dar, cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru.
Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoașteți, dar, din toată inima voastră și din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul Dumnezeul vostru n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit. -
Isaia 32:8VDCC
Dar cel ales la suflet face planuri alese şi stăruie în planurile lui alese.
-
Luca 11:23VDCC
Cu cine sunt eu ?Teren neutru nu-i !
Luca 11:23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine risipeşte.
-
Luca 21:34-36VDCC
Ce să fac ca să rămân în picioare
Luca 21:34-36
34 Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
35 Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului.
36 Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului." -
Luca 8:13VDCC
cum ma comport in ispita?
Cei închipuiți în sămânța căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
-
Matei 26:41VDCC
Cum să nu cad
Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă."
-
Proverbe 21:30VDCC
Nici înţelepciunea ,nici priceperea , nici sfatul n-ajută împotriva Domnului. —
-
Proverbele 24:10VDCC
ce fel de luptător sunt ?
Dacă slăbești în ziua necazului, mică îți este puterea. —
-
Proverbele 24:6VDCC
cum să biruiesc
Căci prin măsuri chibzuite câștigi bătălia, și prin marele număr al sfetnicilor ai biruința. —
-
Psalmii 101:3VDCC
Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor; ea nu se va lipi de mine.
-
Romani 1:28VDCC
Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
-
Romani 6:11-14VDCC
Atitudinea și reacția față de păcat
Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui.
Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii; ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum erați; și dați lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe niște unelte ale neprihănirii.
Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har. -
Romani 6 cu 12 și 13
păcatul
Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. -
Romani 8:13VDCC
pericolul mortal
Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi.
-
Romani 8:18VDCC
Atitudinea bună, cuvenită
Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.
-
Romani 8:6-8VDCC
Cum pot ajunge vrăjmaș cu Dumnezeu
și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.
Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.
Deci cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu.